O poveste adevarata, pe care o dedic tuturor celor care
obisnuiesc sa mearga la serviciu in weekend.
Intr-o dimineata de sambata, pe care am reusit sa “o fur”
angajatorului meu, care isi facuse obiceiul de a-i chema in fiecare sambata la
lucru pe cei 24 de angajati ai firmei, am facut putina aritmetica, impreuna cu
fiul meu meu, in varsta de 14 ani.
- Tata, stiai ca un om traieste in medie 75 de ani?!
Bineinteles, unii traiesc mai mult, iar altii mai putin, dar media este asta:
75 de ani. Hai sa vedem impreuna cate zile de sambata exista intr-o viata de
om.
Am acceptat bucuros provocarea. Am inmultit 75 cu 52 si am
obtinut 3900.
- Hai sa vedem acum, a continuat fiul meu, de cate zile de
sambata te-ai bucurat tu pana acum.
La acel moment implinisem deja 55 de ani. Dupa un calcul
simplu, 55 × 52, am obtinut 2860 de sambete de care “ma bucurasem” de-a lungul
vietii. Oare cate dintre acestea le petrecusem la serviciu?
- Buuun!.... - continua apoi fiul meu satisfacut, observand
probabil impactul pe care acest calcul simplu l-a avut asupra mea. Sa socotim
acum de cate sambete ai putea sa te bucuri in continuare, daca ar fi sa
traiesti 75 de ani.
Zis si facut: 20 x 52 = 1040.
-Ti-au mai ramas asadar aproximativ 1000 de sambete. E
mult?... E putin?... Cum am putea estima?
Dupa o scurta pauza in care s-a cufundat in ganduri,
abordand o mina preocupata, a deliberat victorios:
-Am gasit solutia! Hai la cumparaturi!
Impreuna cu fiul meu si am cutreierat 3 magazine de jucarii si
am cumparat nu mai putin de 1040 de bile de sticla, din acelea cu insertii
colorate, cu care se joaca copiii. Ajunsi inapoi acasa, le-am pus intr-un bol
mare si transparent pe care il folosisem odinioara ca acvariu.
De atunci, mi-am facut obiceiul ca in fiecare dimineata de
sambata sa scot cate o bila din bol si sa o dau celor cu care imi petrec
majoritatea timpului in ziua respectiva.
Observand cum se micsoreaza numarul bilelor din vas, am
devenit tot mai concentrat pe lucrurile care conteaza cu adevarat in viata mea.
Spre mandria mea, majoritatea bilelor au ramas in familie.
In plus, constat ca nimic nu ma motiveaza si nu ma ajuta mai mult in a-mi
stabili prioritatile in viata decat simpla imagine a timpului meu scurgandu-se.
Pentru postari similare, accesati:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu